Termeni și condiții de închiriere
- CONDIȚII GENERALE DE ÎNCHIRIERE:
1.1 Pentru a putea închiria o mașină, CLIENTUL trebuie să posede și să prezinte un permis de conducere național sau internațional (recunoscut de autoritățile din România), valabil de minim 3 ani, să prezinte documentul de identitate și să dețină un cont bancar, valabile și emise pe numele lui.
1.2 CLIENTUL este direct răspunzător pentru obținerea și deținerea tuturor documentelor necesare, incluzând, dar fără a se limita la permisul de conducere, din care să reiasă dreptul de a circula pe drumurile publice, atât din România, cât și din țările pe care urmează să le viziteze/tranziteze cu autoturismul închiriat, S.C. ANNE MARIE INVEST S.R.L. fiind exonerată de orice răspundere în acest sens.
CLIENTUL își asumă în mod expres responsabilitatea deplină pentru închirierea autovehiculului și conducerea acestuia atât pe teritoriul României, cât și pe teritoriul țărilor pe care le va tranzita, declarând expres că are toate documentele necesare în posesia sa, inclusiv un permis de conducere internațional, pentru cazurile în care deținerea unui astfel de permis este obligatorie conform legii.
Cazurile în care legea prevede obligativitatea deținerii unui permis de conducere internațional pentru conducerea unui autovehicul pe teritoriul României (conform art. 83 alin. 2 din OUG 195/2002), sunt: (i) atunci când solicitantul deține permis național eliberat de un stat care nu este membru UE; (ii) atunci când solicitantul deține permis național eliberat de un stat care nu este membru al Convenției de la Viena privind circulația rutieră; sau (iii) atunci când solicitantul deține permis național eliberat de un stat cu care România nu are încheiat un tratat de recunoaștere reciprocă a permiselor auto.
CLIENTUL va obține dreptul de folosință al autoturismului în baza permisului de conducere național din care să reiasă data de obținere a dreptului de a conduce.
1.3 Pentru a închiria și a conduce autoturismul în condițiile standard, vârsta minimă obligatorie este de 23 ani. De asemenea, atât șoferul principal cât și șoferii adiționali, obligatoriu trebuie să dețină un permis de conducere valid, cu o vechime de cel puțin 3 ani.
- PLATA/ REZERVAREA AUTOTURISMULUI:
2.1 Tarifele sunt stabilite și exprimate în Euro/zi și includ: TVA, asigurare RCA (Asigurarea de Răspundere Civilă Auto), CASCO ”risc zero” client, beneficii oferite de garanția producătorului autoturismului, Rovinieta pe teritoriul României, Asistență Rutieră cu acoperire națională/internațională, uleiul și întreținerea autoturismului, anvelope adecvate în functie de anotimp (anvelope adecvate sezonului de iarnă în perioada 01 Noiembrie – 31 Martie și anvelope adecvate sezonului de vară în perioada 01 Aprilie – 31 Octombrie), plin adblue, un plin de lichid de parbriz, suport tehnic 24h/24h.
În tabelul de mai jos puteți regăsi tarifele aplicabile pentru zilele de imobilizare:
Clasa auto | Model auto | 1 zi | 2-4 zile | 5-10 zile | 11-20 zile | 21 zile + |
MULTIVAN 7+1 locuri, lung | Toyota Proace Verso 2022 și 2023 | 100 | 90 | 80 | 70 | 60 |
MULTIVAN 7+1 locuri, lung | Mercedes-Benz Vito Tourer 2023 | 110 | 100 | 90 | 80 | 70 |
* Tarifele din tabelul de mai sus sunt standard și sunt per zi de închiriere, în limita a 300 km/zi și pot suferi modificări în funcție de necesitățile clientului sau numărul de kilometri parcurși, preț stabilit și consemnat în contractul de închiriere.
** Prețurile sunt exprimate în EURO
*** Pe factura fiscală se va regăsi o taxă în valoare de 70 lei reprezentând contravaloarea șpălării, curățării și igienizării auto, aceasta fiind singura taxă suplimentară.
2.2 Tariful nu include: costul carburanților, taxe de drum (viniete internaționale, taxe de autostradă), orice amenzi primite pentru încălcarea regulilor de circulație pe drumurile publice și a legislației naționale în vigoare, taxe de trecere a podurilor, taxe de staționare în aeroporturi, parcări cu plată etc. Plata acestor sume revine în sarcina CLIENTULUI.
2.3 Plata integrală (sau cu avans conform contractului de închiriere, unde este cazul) se face doar prin transfer bancar, în RON, la cursul BNR din data emiterii facturii, în conformitate cu factura emisă.
Politica de anulare a unei rezervări confirmată și plătită în avans:
O rezervare plătită în avans se poate anula în următoarele condiții:
- a) Dacă data și ora de ridicare a mașinii este mai mare de 14 zile față de data anulării, se va rambursa în contul clientului întreaga sumă plătită în avans (în maxim 5-7 zile lucrătoare), MINUS 50 de euro. Cei 50 de euro reprezintă comisioanele bancare + costurile logistice de închiriere. Clientul poate opta să folosească întreaga sumă pentru o viitoare rezervare, în termen de maxim 6 luni de zile, într-o perioadă de timp stabilită de comun acord în care autoturismul nu este rezervat unei alte persoane.
- b) Dacă data și ora de ridicare a mașinii este mai mică de 14 zile față de data anulării, suma plătită în avans NU se returnează. Clientul va putea folosi întreaga sumă pentru o viitoare rezervare, în termen de maxim 6 luni de zile, într-o perioadă de timp stabilită de comun acord în care autoturismul nu este rezervat unei alte persoane.
Toate anulările rezervărilor plătite în avans prin transfer bancar se vor anunța în scris la adresa de e-mail rent.a.vann.clujnapoca@gmail.com sau prin SMS la nr. de telefon 0749.941.692.
2.4 Rezervarea autoturismului este considerată sigură doar dupa acceptul CLIENTULUI privind oferta de închiriere și după ce CLIENTUL va achita facturia integrală sau de avans.
2.5 Rezervarea va fi confirmată pentru autoturismul consemnat în contractul de închiriere, și nu pentru un alt autoturism. În situația excepțională și justificată în care autoturismul rezervat va fi indisponibil, din cauze unor defecțiuni mecanice sau avarii rezultate în urma unui accident rutier, se va pune la dispoziție clientului un autoturism identic, din aceeași clasă sau o clasă superioară.
2.6 Limita kilometrilor conveniți incluși în prețul de închiriere este de 300 kilometri/zi, dacă nu este consemnat altfel în contractul de închiriere. Pentru depășirea acestei limite este necesar acceptul scris al locatorului. Deplasarea se va efectua pe teritoriul României, spațiul U.E., restul țărilor din Europa care nu sunt în U.E., cu excepția Rusiei, Ucraina, Belarus, Cipru, Albania, Islanda, Israel. Este interzisă deplasarea în alte țări decât cele menționate mai sus.
2.7 În cazul depășirii kilometrilor încluși (stabiliți și consemnați în contract) fără acceptul locatorului, se va reține în totalitate garanția de 300 euro iar locatarul va plăti suplimentar 1 euro pentru fiecare kilometru depășit.
2.8 În cazul în care localizatorul GPS montat pe autoturism înregistrează alt traseu decât unul turistic sau declarat, respectiv curse regulate între două sau mai multe puncte fixe, se consideră că autoturismul este folosit în scopul de câștiguri personale contrare prezentului contract, se va reține în totalitate garanția de 300 euro iar locatarul va plăti suplimentar suma de 1000 euro la predarea autoturismului.
2.9 Perioada de grație a rezervării este de 2 ore. Dacă zborul dumneavoastră are orice întârziere sau dacă veți întârzia la ridicarea mașinii față de ora stabilită în rezervare, vă rugăm să ne anunțați.
- LIVRARE/RETURNARE AUTOTURISM:
3.1 S.C. ANNE MARIE INVEST S.R.L. asigură cu titlu gratuit serviciul de predare/returnare al autoturismului pentru clienții săi de la adresa sediului societății, iar la cerere pe raza municipiului Cluj-Napoca, inclusiv Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” Cluj-Napoca.
3.2 Autoturismul se livrează în stare bună de funcționare, curat și igienizat, fără defecțiuni și fără avarii ale caroseriei sau interiorului, altele decât cele evidențiate în Fișa de Livrare/Returnare Autoturism.
3.3 CLIENTUL ia la cunoștință și verifică starea autoturismului înaintea semnării în Fișa de Livrare/Returnare Autoturism, iar orice fel de reclamații privind starea acestuia se vor face obligatoriu la Livrare și vor fi consemnate în Fișa de Livrare/Returnare Autoturism, la secțiunea “Livrare”, CLIENTUL fiind direct și integral răspunzător pentru orice daune care nu au fost menționate. Nu se acceptă reclamații/obiecțiuni ulterioare livrării cu privire la starea autoturismului.
3.4 CLIENTUL se obligă să returneze autoturismul împreună cu toate documentele, cheile, accesoriile și echipamentele în bună stare (în starea în care le-a preluat), la locul și data convenite în Contractul de Inchiriere.
3.5 La o întârziere mai mare de două ore față de momentul specificat pentru returnarea autoturismului în Contractul de Inchiriere, LOCATORUL își rezervă dreptul de a informa Poliția despre furtul autoturismului, excepție făcând cazul în care CLIENTUL notifică S.C. ANNE MARIE INVEST S.R.L. despre dorința sa de a prelungi perioada de închiriere. Nu se consideră întârziere situația justificată (defecțiuni auto, situații medicale, trafic intens sau blocaj, oboseală survenită în urma conducerii pe distanță lungă, condiții meteo nefavorabile, etc.), cu condiția ca situația să fie reală și adusă la cunoștință în cel mai scurt timp.
3.6 În cazul returnării autoturismului în stare excesiv de murdară, pe timp de noapte și/ sau în condiții de vreme nefavorabilă, când identificarea eventualelor daune este imposibilă, verificarea autoturismului se va face în termen de maxim doua zile lucrătoare, după ce LOCATORUL a avut la dispoziție toate condițiile pentru a inspecta Autoturismul. Clientul își asumă responsabilitatea pentru eventualele daune produse pe perioada de locațiune pană ce Fișa de Returnare este emisă.
3.7 Livrarea si Returnarea autoturismului va fi realizată în timpul programului de lucru S.C. ANNE MARIE INVEST S.R.L. (08:00 – 18:00). În cazul in care Livrarea sau Returnarea are loc în afara acestor ore sau în timpul zilelor calificate ca sărbători legale se va percepe o taxa în valoare de 10 Euro pentru orice acțiune de Livrare sau Returnare în afara orelor de program, respectiv 25 Euro pentru Livrarea sau Returnarea in timpul zilelor calificate ca sarbatori legale, aspect specificat concret în contractul de închiriere, în caz contrar nu se aplică.
3.8 Returnarea autoturismului într-o altă localitate decât cea din care a fost livrat este posibilă doar cu acordul în scris al S.C. ANNE MARIE INVEST S.R.L. și în funcție de disponibilitatea de dislocare. Pentru acest serviciu se aplică o taxă de dislocare “One Way Rent” în funcție de localitatea în care se dorește a se realiza Returnarea. În caz de disponibilitate, tariful acestui serviciu va fi stabilit înainte de încheierea contractului de închiriere și consemnat.
- UTILIZAREA AUTOTURISMULUI:
4.1 CLIENTUL își asumă raspunderea totală (financiară, civilă și penală) pentru nerespectarea condițiilor stipulate în Contractul de Închiriere.
4.2 CLIENTUL se angajează să conducă autoturismul respectând toate dispozițiile legale privind conducerea unui autoturism pe drumurile publice si accepta că autoturismul nu va fi utilizat:
- a) în contravenție cu regulile de trafic, vamale, legale etc;
- b) pentru transportul de pasageri sau orice fel de marfă contra unei remunerații sau pentru a împinge sau a remorca orice alt vehicul, remorcă sau alt obiect;
- c) în timp ce șoferul autoturismului este sub influența alcoolului, drogurilor sau oricăror alte substanțe interzise;
- d) în orice fel de cursă, test, concurs, în off-road, ca autoturism școală sau la activități vânătorești sau în orice activitate ilegală;
- e) pe drumuri semnalizate ca și închise circulației publice, încărcat peste sarcina maximă admisă sau peste numărul maxim de pasageri, specificate în talonul mașinii;
- f) în orice fel de activitate ilegală;
- g) în zone inundate sau la traversarea unor cursuri de apă;
- h) altfel decât conform instrucțiunilor și recomandărilor producătorului autoturismului pe care CLIENTUL le primeste la livrarea acestuia, și se regăsesc în torpedoul autoturismului.
4.3 Autoturismul nu poate fi condus decât de semnatarul Contractului de Închiriere sau numai de persoanele specificate în Contractul de Închiriere și autorizate de către S.C. ANNE MARIE INVEST S.R.L.
4.4 CLIENTUL nu va lăsa deschise în nici un fel de circumstanțe ușile, geamurile, portbagajul sau autoturismul deschis și nu va lăsa în nici un caz cheile sau actele mașinii în Autoturism.
4.5 În caz de defecțiune sau orice altă stricăciune, reparația mașinii trebuie făcută de către un service autorizat desemnat de LOCATOR, numai cu știința, acordul si în baza instrucțiunilor LOCATORULUI.
4.6 CLIENTUL nu poate sub nici o condiție să vândă, închirieze sau să garanteze cu autoturismul.
4.7 În caz de accident/incident sau defecțiune, CLIENTUL are la dispoziție numărul de telefon pentru Asistență Tehnică NON-STOP afișat pe parbrizul autovehiculului (pe teritoriul României și a Uniunii Europene) și se obligă a informa fără întârziere LOCATORUL, care îl va asista și îi va oferi instrucțiunile necesare.
- ASIGURĂRI/RESPONSABILITĂȚI:
5.1 Autoturismul este asigurat pentru daune cauzate terților pe perioada menționată în Contractul de Închiriere. Prin semnarea Contractului de Închiriere, CLIENTUL accepta și beneficiază de termenii și condițiile de asigurare CASCO.
5.2 Asigurarea personală a CLIENTULUI, a pasagerilor, a bagajelor sau a oricăror bunuri nu face obiectul Contractului de Închiriere. LOCATORUL nu raspunde de niciun prejudiciu sau deteriorare ale celor de mai sus. Se recomandă clientului și pasagerilor, care se deplasează în străinătate, încheierea unor polițe de asigurare de călătorie și bagaje voluminoase, aceste servicii nefiind puse la dispoziție.
5.3 În cazul în care, ca urmare a utilizării improprii a autoturismului, se ridică pretenții față de LOCATOR, CLIENTUL îl va exonera pe LOCATOR de orice răspundere. LOCATORUL nu este răspunzător pentru nici un fel de prejudicii sau pierderi ale CLIENTULUI și de nici un fel de prejudicii sau daune produse din culpa CLIENTULUI.
5.4 În caz de furt total al autoturismului (sau a diferitor piese sau elemente auto) în perioada în care mașina se află în folosinta CLIENTULUI (indiferent daca evenimentul se produce din vina, exclusivă sau comună, a clientului sau nu), faptă confirmată de către autoritățile abilitate, CLIENTUL răspunde cu suma reținută cu titlu de Garanție până la finalizarea anchetei, în vederea stabilirii vinovăției.
5.5 Garanția se poate constitui ca fond de reparații ale distrugerilor provocate intenționat asupra autoturismului (exterior/interior), sau din culpa CLIENTULUI. CLIENTUL este pe deplin responsabil și trebuie să plătească toate daunele provocate intenționat.
5.6 În caz de infracțiune, CLIENTUL este responsabil civil, penal și financiar. În caz de furt, dacă CLIENTUL nu predă cheile autoturismului și dovada furtului (procesul-verbal) eliberat de Poliție, CLIENTUL este responsabil în totalitate: financiar, civil și penal, toate asigurările pierzându-și valabilitatea în această situație.
5.7 În cazul nereturnării autoturismului la data, ora și în locația prevăzute în Contract, a folosirii autoturismului peste termenul de închiriere fără o aprobare prealabilă scrisă în acest sens de la LOCATOR, CLIENTUL își asumă responsabilitatea totală (financiară, civilă și penală), obligându-se să plătească închirierea autoturismului pînă la data recuperării sau returnării acestuia, să achite toate cheltuielile LOCATORULUI pentru recuperarea Autoturismului și o taxă de administrare de 1500 euro. Această faptă a CLIENTULUI constituie infracțiune și se sancționează conform legislației în vigoare. După momentul prevăzut în prezentul Contract pentru returnarea autoturismului, plus o ora, nicio asigurare nu mai este valabilă, cu excepția întârzierilor justificate menționate mai sus.
5.8 Nerespectarea obligațiilor menționate în paragraful de mai sus duce la încetarea efectului asigurărilor, iar răspunderea pentru daunele provocate revine în totalitate CLIENTULUI, inclusiv venitul nerealizat pe perioadă imobilizării Autoturismului închiriat.
S.C. ANNE MARIE INVEST S.R.L. nu va răspunde decât pentru faptele ilicite săvârșite cu vinovăție prin exercitarea serviciului pus la dispoziția CLIENTULUI, exceptând situațiile în care paguba a fost provocată de CLIENT, cu intenție sau din culpa gravă, când paguba a fost cauzată de starea de sănătate a CLIENTULUI sau fapta unui terț.
Prejudiciile cauzate de simpla imprudență sau neglijență vor exonera S.C. ANNE MARIE INVEST S.R.L. de răspundere în cea mai mare masură posibilă, iar CLIENTUL înțelege să fie exclusiv răspunzator pentru prejudiciile cauzate direct sau indirect, parțial sau total de comportamentul său, renunțând a solicita orice fel de despagubiri de la S.C. ANNE MARIE INVEST S.R.L.
6.GARANȚIA /SERVICIUL “RISC 0”
6.1 La predare se percepe o garanție în numerar de 300 euro (sau echivalentul în lei), cu privire strict la daunele provocate la interiorul autoturismului, fapt consemnat în contract, în caz contrar nu se aplică.
6.2 Garanția îi va fi returnată integral CLIENTULUI, la preluarea autoturismului, în următoarele condiții:
- a) pentru avarii minore ale autoturismului, respectiv zgârieturi la nivelul vopselei caroseriei, la nivelul roților sau a geamurilor, nu se impune prezentarea vreunui document justificativ;
- b) pentru avarii majore sau rezultate în urma unui accident rutier cu alt autoturism sau pieton, se impune prezentarea unui document justificativ eliberat de organele de poliție competente sau procesul-verbal de încheierea amiabilă a unui eveniment rutier. În caz contrar se va reține garanția de 300
- c) autoturismul nu este returnat excesiv de murdar;
- d) autoturismul a fost returnat cu aceeași cantitate de combustibil cu care a fost livrată, în Fișa de Livrare/Returnare Autoturism;
- e) Accesoriile (ex. GPS, scaun copil, lanturi de zapada, etc) predate împreună cu Autoturismul în momentul livrării, să fie returnate în stare de funcționare, fără avarii sau defecte, altele decât cele evidențiate în Fișa de Livrare/Returnare Autoturism;
6.3 Întreaga sumă reprezentând Garanția sau o parte din aceasta nu va fi returnată în cazul în care:
- a) autoturismul prezintă defecțiuni sau avarii majore: zgârieturi sau deteriorări ale vopselei, caroseriei sau interiorului (tapițerie, bord etc.), piese lipsa sau rupte sau orice alte avarii și defecte, altele decât cele evidențiate în Fișa de Livrare/Returnare Autoturism, la secțiunea “Livrare”, cu expecția prezentării documentelor prevăzute.
- b) CLIENTUL nu returnează cheile, actele și orice alte accesorii primite odată cu autoturismul la preluarea acestuia;
- c) returnarea autoturismului nu se face la ora și locul stabilit între părți (excepție face cazul când CLIENTUL înștiințează LOCATORUL și LOCATORUL își dă acordul scris asupra modificării datei și locului returnării Autoturismului);
- d) în momentul returnării autoturismului, starea tehnică a acestuia nu corespunde cu cea din momentul preluării de către CLIENT sau dacă cutia de viteze sau motorul prezintă avarii datorită utilizării neadecvate fie vizibile și recunoscute de CLIENT, fie constatate prin evaluarea în service autorizat în cel mult 48 de ore lucrătoare de la momentul returnării autoturismului, CLIENTUL având dreptul de a fi informat prin e-mail, la adresa de e-mail furnizată în cuprinsul contractului de închiriere, despre momentul și locul efectuării evaluării, la care are dreptul să participe;
- e) CLIENTUL nu a respectat condițiile de mai sus prezentate sau alte obligații ce îi revin prin semnarea Contractului de Închiriere, în urma cărora s-au produs prejudicii autoturismului;
6.4 Serviciul Risc 0 se oferă în mod gratuit, serviciu prin care clientul își reduce responsabilitatea financiară la 0 în caz de daună din propria vină, din vina unor terțe persoane sau din vina unor autori necunoscuți
6.5 Serviciul Risc 0 NU ACOPERĂ situațiile in care CLIENTUL:
- a) A condus sub influența alcoolului, drogurilor sau oricăror alte substanţe interzise de lege;
- b) Nu a oprit autoturismul IMEDIAT după producerea unui accident/incident provocând daune/avarii suplimentare acestuia;
- c) În caz de accident, nu a anunțat organele de Poliţie sau alte organe abilitate și nu a obţinut procesul-verbal de constatare;
- d) Nu a anunţat în maxim 12 ore C. ANNE-MARIE INVEST S.R.L. despre evenimentul rutier produs şi nu a completat la returnarea autoturismului declaraţia pe proprie răspundere privind împrejurările producerii accidentului/incidentului;
- e) A utilizat autoturismul în scopuri ilicite/ilegale, cum ar fi contrabanda, transportul ilegal de articole sau bunuri, furtul, etc;
- f) A condus autoturismul cu sarcina depăşită, a folosit autoturismul pentru împingerea sau remorcarea altor vehicule, remorci sau a altor obiecte sau a transportat persoane peste capacitatea maximă a autoturismului, contrare certificatului de înmatriculare;
- g) A condus autoturismul pe drumuri accidentate (forestiere), pe drumuri închise circulatiei publice, în zone inundate sau la traversarea unor cursuri de apă, rezultând daune/avarii produse Autoturismului închiriat;
- h) A utilizat Autoturismul în concursuri, curse sau teste auto rezultând daune/avarii produse Autoturismului închiriat;
- i) A utilizat neadecvat (contrar specificațiilor producătorului) sau distructiv autoturismul, fapt ce a avut drept consecinţă o daună a motorului, a cutiei de viteze, a roţilor, a cauciucurilor sau a spaţiului interior al autoturismului;
- j) În caz de furt al autoturismului, când nu predă către S.C. ANNE-MARIE INVEST S.R.L. cheile și actele ce fac dovada furtului (procesul-verbal) întocmite de către organele de Poliţie abilitate şi declaraţie pe proprie răspundere cu privire la împrejurările producerii evenimentului;
- k) A intrat cu autoturismul și a condus pe teritoriul tărilor susmenționate, ca fiind interzise, fără acordul prealabil scris al LOCATORULUI;
- l) A permis, cu voia sau fara voia sa, conducerea autoturismului de o persoană neautorizată de S.C. ANNE-MARIE INVEST S.R.L. prin Contractul de Închiriere, demonstrat prin Documentele Oficiale întocmite de organele abilitate ca urmare a unui accident/incident;
- m) A alimentat autoturismul cu alt carburant decât cel indicat de producător (notat în certificatul de înmatriculare) și evidențiat pe partea interioară a capacului rezervorului, fapt ce atrage după sine obligația CLIENTULUI de a suporta integral costul de tractare, reparație, realimentare corespunzătoare, perioada cât autoturismul este imobilizat în service din cauza daunelor produse și taxa de administrare (reprezentand costuri administrative precum resursa umana, timp, combustibil, taxe si impozite,etc pentru gestionarea si rezolvarea cazului). În acest sens se recomandă și alimentarea cu combustibil aferent doar de la stațiile Peco omologate și autorizate. Pentru alimentarea de la stațiile Peco de pe traseul ce va fi parcurs, CLIENTUL va solicita lista cu stațiile Peco agreate și recunoscute ca având combustibil compatibil, respectiv motorină curată și cu cifră cetanică corespunzătoare. În cazul alimentării de la alte stații Peco decât cele comunicate, există riscul defecțiunii autoturismului, CLIENTUL asumându-și întreaga responsabilitate pentru returnarea sa și a pasagerilor, împreună cu bagajele, la domiciliu, suportând și costurile de reparație ale autoturismului. În situația dată, CLIENTUL va achita suma de 300 de euro + contravaloarea repatrierii autoturismului.
7.ACCIDENTE/INCIDENTE, AVARII SAU FURT:
În caz de accident/incident sau furt/tentativă de furt dovedit prin Document Oficial emis de autoritățile competente, CLIENTUL are următoarele obligații:
- a) Să nu abandoneze autoturismul și să respecte legislația privind părăsirea locului accidentului.
- b) Să ia toate măsurile posibile pentru limitarea pagubelor.
- c) Să informeze fără întârziere Poliția localității în care a avut loc accidentul/incidentul pentru a constata accidentul/incidentului și pentru a executa procedurile legale.
- d) Să informeze LOCATORUL în legătură cu orice accident/incident produs, incendiu, furt sau tentativă de furt chiar dacă prejudiciul este doar parțial, la numărul de asistență disponibil NON-STOP, imediat posibil sau în termen de maxim 12 ore de la producerea accidentului/incidentului.
- e) Obținerea procesului verbal de constatare de la Poliție, Anexa 2 (pentru societatea de asigurări), precum și Autorizația de reparație (toate semnate de polițistul care a întocmit procesul-verbal de constatare și ștampila secției de Poliție) în cazul avariilor majore.
- f) Să predea LOCATORULUI cheile și documentele vehiculului precum și documentele menționate mai sus (punctul e).
- g) Să predea reprezentanților S.C. ANNE-MARIE INVEST S.R.L. la returnarea Autovehiculului Declaratia de accident/incident completată conform realitătii cu privire la împrejurările în care a avut loc incidentul cu autoturismul închiriat.
- TAXE/PENALITĂȚI:
8.1 Prima oră de întârziere față de ora returnării este gratuită. Întârzierea cu mai mult de 1 oră se sanctioneaza cu echivalentul unei noi zile de închiriere, plus echivalentul serviciilor adiționale, la tarifele stipulate în Contractul de închiriere, cu excepția situațiilor justificative menționate mai sus și aduse la cunoștință locatorului telefonic sau în scris.
8.2 Prețul de închiriere și de asemenea Garanția sunt calculate pe baza prețurilor puse la dispoziția CLIENTULUI în Contractul de Închiriere și vor fi plătite la predarea autoturismului (sau cu avans, după caz). Plata făcută la momentul închirierii nu poate, sub nici o condiție, să fie folosită pentru prelungirea perioadei de închiriere. Dacă CLIENTUL dorește să prelungească perioada de închiriere, trebuie să obțină în avans aprobarea scrisă a LOCATORULUI și să plătească în avans orice prelungire a Contractului de Închiriere. În cazul în care CLIENTUL nu achită factura la data emiterii, cel târziu a doua zi, acesta va achita penalități de 0, 5% din valoarea facturii pentru fiecare zi de întârziere.
8.3 Dacă autoturismul se returnează înainte de expirarea perioadei de închiriere, sumele plătite în avans nu se returnează.
8.4 Taxele de parcare, taxele de drum, amenzile sau orice alte taxe sunt suportate în totalitate de catre CLIENT.
8.5 Combustibilul nu este inclus în prețul de închiriere. CLIENTUL va returna Autoturismul cu aceeasi cantitate de combustibil cu care a fost livrat, evidențiată în Fișa de Livrare/Returnare Autoturism, în caz contrar va achita contravaloarea combustibilului lipsa plus o taxa fixă de realimentare in valoare de 15 €.
8.6 Returnarea Autoturismului în stare excesiv de murdară se taxează cu 200€ din garanție. Notiunea „excesiv de murdar” reprezintă situația în care autoturismul necesită curățirea în detaliu a interiorului acestuia, adică mai mult decât procedura obișnuită de spălare. Exemple: tapițerie pătată, urme de noroi pe bord, scaune sau banchetă, resturi perisabile lăsate prin Autoturism, altundeva decât într-o pungă menajeră, etc.
8.7 FUMATUL ESTE STRICT INTERZIS în toate autoturismele închiriate de la S.C. ANNE-MARIE INVEST S.R.L.. În cazul în care Autoturismul este returnat cu dovezi că s-a fumat în interiorul acestuia, CLIENTUL va achita o penalizare în valoare de 200 Euro către S.C. ANNE-MARIE INVEST S.R.L., care se va reține din garanție și care va reprezenta contravaloarea unei curățări profesionale a autoturismului.
În cazul în care autoturismul a luat foc sau prezintă arsuri chiar și parțiale în interior din cauza fumatului, CLIENTUL este RESPONSABIL în totalitate pentru pagubele produse, chiar dacă a achizItionat Serviciul Risc 0. CLIENTUL va achita toate pagubele produse autoturismului, evidențiate în devizul de reparație eliberat de un service autorizat, taxa de administrare (reprezentand costurile administrative precum resursa umana, timp, combustibil, taxe si impozite, etc pentru gestionarea si rezolvarea cazului) și perioada de imobilizare.Asigurările autoturismului NU ACOPERĂ daunele provocate din cauza fumatului!
8.8 Alte taxe sau penalități: Pierderea cheilor = 300 €; Pierderea Documentelor = 300 €; Pierderea accesoriilor = 300 €; Refuzul de a completa Declaratia de accident/incident = 300 Euro. În cazul în care autoturismul nu este returnat în data si locatia stabilită în Contractul de Închiriere, LOCATARUL (CLIENTUL) va suporta în totalitate costurile de recuperare a autoturismului. La costurile de recuperare se va adauga o taxă penalizatoare in valoare de 1000€.
9.JURISDICTIE/VALIDITATE:
9.1 Orice litigiu ce apare in derularea Contractului de Închiriere si care nu va putea fi solutionat pe cale amiabila, va fi solutionat de catre instanţele competente.
9.2 CLIENTUL este de acord că acest Contract de Închiriere este guvernat de legile in vigoare din România și orice actiune juridică se va desfășura în România. CLIENTUL este de acord că orice adăugiri sau modificari aduse acestor termene și conditii sunt nule si fără validitate dacă nu sunt convenite în scris și semnate de ambele părți.
- FORŢA MAJORĂ ŞI CAZUL FORTUIT
10.1 Cazurile de forță majoră se notifică de Partea afectată celeilalte Părți în termen de 3 zile lucrătoare de la data producerii lor. Sunt considerate cazuri de forță majoră acele evenimente imprevizibile și insurmontabile, independente de culpa Părții care le invocă, și care fac obligațiile acestei Părți imposibil de executat, precum : calamitățile naturale, starea de război, revoluțiile, embargoul, actele puterii publice, etc. Dovada cazului de forță majoră se face cu certificatul de forță majoră eliberat de catre organele ablilitate.
10.2 Dacă forța majoră dureaza mai mult de 20 de zile lucrătoare, oricare dintre Părți are dreptul de a cere încetarea Contractului fără ca cealaltă parte să se poată opune, renunțându-se la executarea Contractului de Închiriere în continuare. În acest caz nici una dintre Părți nu are dreptul de a cere despăgubiri, dar are obligația de a-și îndeplini toate obligațiile până la data producerii cazului de forță majoră.
10.3 Prin „caz fortuit” se întelege o împrejurare care îşi are originea în câmpul de activitate al CLIENTULUI sau o imprejurare de origine externă, care nu are caracter extraordinar şi poate fi prevăzută şi evitată cu diligenţa şi grija de care este în stare omul cel mai capabil.